N-am mai scris de cateva zile. Cred ca nu stiam despre ce…Acum stiu: despre prieteni. Prietenii aia adevarati si sinceri, care traiesc dramele mele ca si cum ar fi ale lor, care ma inteleg cand mi-e greu si parca le e greu si lor si care ar face orice sa ma vada din nou zambind. Sa ma vada ca rasuflu usurata din nou si ca pot iarasi sa fiu eu.
Va multumesc ca mi-ati fost alaturi. Oare ce m-as fi facut fara voi? Nu va pot promite ca voi zambi necontenit. Va pot doar asigura ca zambesc acum cu gandul la voi.
Cine stie ce va aduce ziua de maine? Poate o sansa in plus, o noua idee sau transformarea unei credinte mai vechi. Cert este ca alaturi de voi ma simt in siguranta! Nu ma simt singura atunci cand mi-e greu sau speriata atunci cand nu stiu.
Va multumesc pentru rabdare si pentru intelegere. Va multumesc ca m-ati invatat sa urasc minciuna si ambiguitatea. Si va mai multumesc ca m-ati ajutat sa-mi gasesc drumul atunci cand nimic nu parea sa fie clar. Si fara voi, prietenii mei, n-as fi fost eu cea care sunt acum.
1 comentarii:
Draga mea, si cu toate astea, inca se intampla sa gasesti rar omul in care chiar poti avea incredere cu adevarat... multi din prieteni nu sunt totally corecti, asta o stim fiecare dintre noi. Insa, nu-i asa ca nici fara ei nu putem uneori?;-) si eu urasc minciuna si ambiguitatea dar trebuie sa recunosc ca au fost situatii in care diplomatia imi cereas sa mint sau sa omit...asta e discutabil;-) si complex de cele mai multe ori;-)
Trimiteţi un comentariu