Probabil ca intr-o lume imaginara perfecta, lucrurile se aseaza intotdeauna asa cum trebuie, adica la locul lor. Probabil ca in aceleasi conditii uitam de tot ce este urat si superficial si preferam frumosul ca singura forma admisa.
Cu toate astea, perfectiunea nu este decat un deziderat spre care tindem si nu o stare de fapt. Sa nu uitam ca oricat ne-am dori, lucrurile nu se schimba dintr-o data. Sa nu uitam ca sunt si lucruri al caror farmec este acela ca nu se pot schimba. Si sa nu uitam ca notiunea de frumos, nu este decat una subiectiva, alimentata de comparatiile inerente cu evenimente neplacute, scoase din cand in cand de la naftalina. Iar amintirile, cu rolul lor frumos de a ne pastra nostalgici, rascolesc cateodata cu intentia clara de a ne face sa ne incruntam.
Nu ma gandesc decat ca din maldarul de amintiri care au revenit acum, o parte trebuie stearsa. Exact partea care nu ma indeamna sa fiu nostalgica. Partea care ma sperie din cand in cand si care ma impiedica sa merg mai departe, sa visez chiar si cu ochii deschisi ca maine poate fi mai bine, in nici un caz la fel...
