Imi era dor sa scriu. Au trecut aproape 8 luni de cand am scris ultima oara. Si acum parca imi caut gandurile: oare ce-as avea de spus? Sa mai vorbesc despre singuratate? Nu mai am inspiratie. Sa mai vorbesc despre iubiri neimpartasite? Nu mai e cazul.
Si cu toate astea parca mi-a mai ramas ceva neclarificat. Sa vorbesc despre mine…despre ce imi place si ce nu, despre cine cred ca sunt si despre ce nu imi place sa vad in jur…hmmm, patetic
Voi vorbi asadar despre muze. Ca ele ne inspira deja stie toata lumea. Ca au un rol bine definit in tot procesul de creatie, asta este iar un lucru stiut. Dar ca muzele sunt posesive putini stiu sau dupa caz, putini recunosc.
Muzelor le place sa fie in centrul atentiei. Si le mai place sa se invaluie in mister, stiut fiind faptul ca o muza fara secrete nu este altceva decat o alta reduta cucerita in cele din uma si care, ca orice cucerire, nu mai poate ascunde dincolo de porti mai nimic: pentru ca ele sunt deschise.
Si mi-ar placea sa mai spun despre muze ca sunt egoiste, ca se gandesc doar la ele, ca nu ne lasa in pace si ca sunt sacaitoare.
Si uite asa, din doua-trei randuri cat am reusit sa scriu, in mare parte am vorbit muzele de rau. Sa-mi fie rusine!...sau sa le fie lor de fiecare data cand ne bantuie:)
