ganduri

Azi am reusit sa ma indispun...din nou. In ultima vreme parca nu reusesc sa ma inveselesc. Ma tot impiedic de niste sentimente care dau navala peste mine si nu ma lasa sa ma linistesc. Cred ca incep sa fiu revoltata de anumite atitudini pentru care nu reusesc sa gasesc o explicatie. Una evidenta si clara exista, dar eu refuz s-o accept...pentru ca doare. Mi-ar fi placut ca lucrurile sa stea altfel. Imi doream cu disperare o rezolvare favorabila a problemelor de acum. Imi doream sa cred ca sentimentele alea frumoase si mai ales reciproce exista...si ca am gasit in sfarsit ce cautam.

Se pare ca n-a fost sa fie, desi mi-e greu sa cred ca m-am putut amagi atat de tare. Ceva imi spune sa renunt. E ca si cum ochii mi s-au deschis dintr-o data si totul s-a schimbat. Nu mai era asa cum stiam eu. Lucrurile in care crezusem nu existasera niciodata iar eu ma zbateam sa uit ce mi s-a intamplat. Inca mai incerc sa separ ce-a fost bun de ce-a fost rau, sa le strang acolo pentru mine ca sa pot merge mai departe. Cred ca asta e secretul pentru a trece peste momente grele:sa nu incerci sa le ignori. Sa le lasi sa-si faca de cap cu tine pana simti ca nu mai poti suporta. Atunci gasesti singur in tine puterea sa-ti revii. Iar ce-a fost bun sa ramana o amintire frumoasa care nu iti da voie sa urasti, chiar daca te-ai simtit candva nedreptatit.

Si cu toate astea, cel mai tare doare atunci cand nu primesti un raspuns. Fie el da sau nu, macar stii ce ai de facut. Deci pana la urma viata e o lupta a orgoliilor sau doar un sir de momente vesele si triste cu care ne hranim spiritual?

Probabil ceea ce mi se pare acum atat de revoltator va deveni peste ani o imagine statica si lipsita de orice importanta. Probabil...cert e ca acum doare...si nu pot sa mai inchei de data asta intr-o nota optimista...poate maine