nesiguranta

De multe ori ma gandesc cum le potriveste timpul pe toate. Si cum probleme ce par a nu se mai sfarsi isi gasesc la un moment dat o rezolvare: banala, puerila, la indemana. Si ma gandesc atunci cat e de simplu si ma intreb la ce bun atatea framantari. Probabil ca au rolul lor. Probabil ca fara ele nu s-ar numi ca simtim. Probabil …

Si dupa un moment de ragaz, in care simturile si trairile se odihnesc nestingherite, apar alte provocari. Alte intrebari fara raspuns, alte framantari, noi motive de ingrijorare.

Si intre ele, pauza de respiro, momentele de echilibru, de liniste, de contemplare.

Probabil ca toate au un curs ciclic. Probabil ca asa trebuie sa fie, ca sa putem spune ca traim. Poate ca altfel viata ar parea anosta si lipsita de culoare. Daca toate ar merge bine, n-am avea criterii de comparatie. Iar incercarile, ca sa privim partea plina a paharului, ne calesc pana la refuz.

Cat despre solutiile salvatoare, ei bine, apar de unde nici nu te astepti exact atunci cand te astepti mai putin. Sa ne pastram asadar optimismul sau sa ramanem precauti? Sau sa le incercam pe amandoua? Si pana la urma, trairile astea sunt bune la ceva?

...ganduri

Gandurile sunt obisnuite sa hoinareasca. Se mai opresc din cand in cand sa-si traga sufletul, dupa care pornesc iarasi la drum. Sunt convinse ca orice oprire este menita doar pentru un strop de odihna si nimic altceva.

Gandurile se mai si sperie uneori. Si din acest motiv, au mai tot timpul la ele o carapace facuta special pentru ganduri. Acolo se refugiaza cand vor sa se ascunda de lume, cand vor sa se regaseasca sau cand vor sa se refaca.

…si in acelasi timp gandurilor le place tare mult sa zboare, stiut fiind ca sunt singurele care pot ajunge oriunde cat ai clipi. Nu sunt arogante din cauza asta. Sunt doar foarte independente. Desi pot ajunge atat de repede atat de departe, le este greu sa se intoarca de unde au plecat. Prefera sa alunece spre cai necunoscute, mereu aiurea, mereu departe si din cand in cand sa se aplece usor pentru a mai descreti o frunte.

Si poate cel mai important atribut al lor: poarta cu ele amintiri. Ne leaga de trecut pentru a ne putea regasi in momente de incertitudine.

In acelasi timp ne indeamna sa visam. Ne calauzesc pe cai neumblate, fiind uneori singurele alaturi de noi. Mereu in preajma, dar niciodata statornice. Sa existe oare o constanta in ganduri? Poate atunci cand credem in vise si urmarim cu atentie fiecare pas spre realizarea lor. In rest? Gandurile zboara si asa trebuie sa fie.