Sunt cateodata momente in care intalnim oameni care lasa asupra noastra o amprenta. Nu este vorba despre ceea ce fac. Este vorba mai degraba despre ceea ce spun. Sau pur si simplu exista si atat!
Mi s-a intamplat de cateva ori sa particip la discutii banale despre nimic si sa ma trezesc ca am retinut fara sa vreau, cate o parere despre ceva in aparenta nesemnificativ. Si m-am trezit apoi ca fraza in cauza m-a urmarit peste ani, ba mai mult, am vrut sa mi se intample si mie. Despre lucrurile astea vreau sa scriu astazi. Sau despre oamenii care fara sa-si propuna, iti fac un bine doar pentru ca au trecut prin viata ta, 5 minute, 5 secunde sau doar o clipa. S-au oprit, ti-au spus ceva asa intr-o doara, si te trezesti ca ai avut o revelatie. Cel putin eu asa am simtit: ca cineva mi-a dat un raspuns la o problema pe care nu stiam ca o am, sau despre care nu vroiam sa stiu. Farmecul replicilor astora ciudate este ca vin fara sa le ceri si te fac sa te intrebi naiv cine este persoana din fata ta care ti-a citit atat de bine gandurile.
Revenind la subiect, m-a impresionat zilele trecute parerea unui prieten despre declaratiile de dragoste. Prietenul meu mi-a spus ca ii apreciaza sincer pe cei care au curaj sa spuna “te iubesc”. Pentru ca nu le este teama sa isi deschida sufletul, in ciuda faptului ca ar putea fi raniti. Pentru ca sunt sinceri, cu riscul de a parea “fraieri” sau penibili. Pentru ca nu vor sa fie lasi. Si nu in ultimul rand, pentru ca ceea ce simt este frumos si se daruiesc cu totul. Mie asta mi-a ramas deja in minte.
Si mi-au mai ramas in minte oamenii care au intrat in viata mea, in momente in care aveam nevoie de ei fara sa stiu. Care m-au ajutat sa merg mai departe, fara ca macar sa stie prin ce trec. Oameni care existau si atat. Oameni care mi-au adresat un simplu “buna” care a declansat schimbarea. Simbolic, poate naiv…
“Mi-e teama sa nu te pierd!”
“Stai linistita, nu ma pierzi!”
Port-bonheur si atat…
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu