Oamenii si mastile lor reprezinta deja un subiect indelung dezbatut nu numai de catre psihologi. Probabil ca in incercarea de a arata cine suntem de fapt ne zbatem intre a copia, a ignora si a avea in sfarsit initiativa!
Ce ne impinge sa fim atat de diferiti de la o zi la alta? Si de unde pana unde dorinta asta de a renunta la propria persoana pentru a copia ce ni se pare ca face altul mai bine? De ce trebuie neaparat sa fie altul mai bun?
Cred ca totul porneste de la complexul de inferioritate. Ala care nu ne lasa sa dormim bine peste noapte si care parca ne sopteste necontenit: “Celalalt e mai bun!... S-a descurcat mai bine!... Se imbraca mai bine!... Arata mai bine! etc“
Am intalnit si oameni constienti de nivelul lor. Atat de constienti incat s-au saturat sa se tot simta prost si au inceput sa se minta! Si azi asa, maine-asa, pana cand au reusit sa se convinga ca pot mai mult! Rezultatul este, bineinteles, un dezastru.
Si am si un exemplu prin preajma: o tentativa de barbat efeminat, cu sclipiri rare ale mintii, care refuza progresele IT pentru ca sunt in engleza si care crede ca respectul se cumpara la un pret de nimic.
… un mascarici provincial cu apucaturi lacome si garderoba avangardista. Un om care crede ca barbatia se masoara in nr de minute-rezistenta iar faima in valoarea bonurilor de casa de la magazinele de imbracaminte.
… un manelist convins dar “stilat” pentru ca ghiulul nu i se potriveste; un ratacit printre atatea optiuni, un speriat de progres si de normele elementare de gramatica
... si lista poate sa continue…dar pana cand?
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu